Brabus Rocket 900 este noul cel mai puternic si cel mai rapid vehicul oferit de tunerul german!

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Cu puțin timp înainte de startul expoziției de la Geneva, tunerul Brabus a decis să ne prezinte noul Brabus Rocket 900 – o limuzină demențială, creată pe baza performerului Mercedes-Benz S65 AMG pentru a ne arăta de ce este în stare renumitul atelier de tuning din Germania.

brabus_rocket_900

Pentru început, inginerii de la Brabus s-au focusat pe motorul limuzinei Mercedes-Benz S65 AMG pentru a stoarce din el cât mai multă putere, practit maximum posibil. Drept urmare, V12-le de 6.0 litri a fost dotat cu alte pistoane, biele noi, arbore cotit, colectoare de evacuare, turbocompresoare supradimensionate și un nou sistem de evacuare, ceea ce a sporit capacitatea cilindrică la 6.3 litri, puterea motorului – la 900 de cai, iar cuplul motor – la 1500 de Nm! Toate resursele respective sunt transmise punții spate prin intermediul unei cutii automate cu 7 trepte și a unui diferențial cu alunecare limitată.

Iar pentru a ne impresiona la absolut, tunerii de la Brabus l-au făcut pe mastodontul S65 AMG să poată ajunge la prima sută de km/h în doar 3,7 secunde, la 200 de km/h în 9,1 secunde, și până la viteza maximă egală cu peste 350 de km/h. Totodată, comportamentul rutier al automobilului a fost îmbunătățit prin micșorarea gărzii la sol cu 15 mm grație instalării suspensiei AirMatic Sport creată chiar de Brabus.

brabus_rocket_900_4

Noul Brabus Rocket 900 se impune și la exterior, printr-o bară frontală nouă, cu guri de aerisire mai mari și cu un spoiler din fibră de carbon, agresivitatea automobilului fiind acum mult mai mare. La profil vedem pragurile mai mari, gurile de aerisire din spatele aripilor frontale și jantele de 21 sau 22 de inci, cu mai multe tipuri de design. Spatele s-a ales cu un difuzor inspirat din Formula 1 și cu sistem de eșapament cu patru terminații, precum și cu un eleron mic amplasat pe capota portbagajului.

Tunerul Brabus a decis să-și lase amprenta și în habitaclul limuzinei S65 AMG. Clienții vor putea comanda sistemul multimedia iBusiness compus dintr-un iPad mini și un ecran TFT de 15,6 inci. Iar pentru a crea o atmosferă cât mai sportivă, germanii au instalat volanul preluat chiar de pe S-Class Coupe.

Ce sumă cere Brabus pentru această limuzină impresionantă? Nu mai puțin de 347 719 euro!

brabus_rocket_900_5

brabus_rocket_900_6

brabus_rocket_900_7

brabus_rocket_900_8

brabus_rocket_900_9

brabus_rocket_900_10

brabus_rocket_900_11

brabus_rocket_900_1

brabus_rocket_900_2

brabus_rocket_900_3


  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Top