Brabus revine cu un nou model de peste 800 de cai putere! Brabus 850 6.0 BITURBO!

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Cu un potenţial de 850 de cai putere şi un cuplu enorm de 1.450 Nm, extraşi din propulsorul de 6.0 litri Bi-Turbo, noua jucărie a tunerului din Bottrop preia estafeta celui mai puternic E-Class de până acum!

b13aa664_resize

Reţeta după care se conduce tunerul german a rămas neschimbată. Peste blatul gros al unui Mercedes-Benz E63 AMG se aduc cele mai proaspete componente noi pentru motorul V8 pentru ca din cuptorul Brabus să iasă cel mai fierbinte sedan de până acum, continuând tradiţia care a luat naştere acum aproape 20 de ani, odată cu primul Mercedes-Benz E-Class în caroseria W124, înzestrat cu un imens V12 de 6.9 litri şi 509 cai putere.

b13aa669_resize

Acum însă, în era motoarelor moderne, sedanul germanilor foloseşte cu patru pistoane mai puţin, totodată fiind mai eficient dar şi mai puternic. Evident, acesta este şi meritul designerilor, care luptă în permanenţă cu legile fizicii pentru a obţine un coeficient redus la rezistenţa la înaintare. Însă întotdeauna este loc de mai bine, iar astfel specialiştii Brabus au echipat modelul cu un kit aerodinamic de performanţă dar care are şi un rol estetic major. Majoritatea pieselor sunt executate din fibră de carbon, contribuind şi la reducerea masei totale a automobilului, iar jantele monoblock de 20 de inch completează imaginea cu un plus de eleganţă şi sportivitate.

b14aa0228_resize

Brabus a dorit să se asigure că noul model va fi pe gustul tuturor şi iată de ce, E-Class-ul este oferit în două nuanţe de vopsea, negru şi roşu dar şi în două versiuni de caroserie, sedan şi estate!

La fel ca şi predecesorii săi, noul Brabus 850 6.0 BITURBO a beneficiat de un tratament special pentru interior, fiind aproape în totalitate acoperit cu tapiţerie din piele de înaltă calitate şi elemente decorative din carbon. O imagine face cât o mie de cuvinte, iată de ce în continuarea articolului vom lăsa pozele să vorbească!

b14aa0229_resize

b14aa0230_resize

b14aa0231_resize

b14aa0233_resize

b14aa0234 (1)_resize

b14aa0235 (1)_resize

b14aa0236_resize

b14aa0238_resize

b14aa0244_resize

b14aa0251_resize

b14aa0261_resize


  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Top