BMW i8 by Manhart – modificarile estetice ar putea ascunde si caracteristici tehnice majore

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Așteptăm cu nerăbdare ziua când zineva va instala motorul cu șase cilindri al noului M3/M4, sau chiar fascinantul V10 al M5-ului E60 în spatele compartimentului destinat pasagerilor al hibridului BMW i8 – un vehicul foarte discutat, în special din cauza faptului că bavarezii folosesc nu un motor puternic cu ardere internă în sistemul de propulsie hibrid al coupeului, ci un motor cu doar 3 cilindri.

BMWi8-M-1

Nu sună realist pentru un hibrid orientat spre un consum de combustibil exemplar? Pentru producătorul german poate și nu sună, însă nu și pentru fanii automobilelor BMW M, care continuă să-și dorească cel puțin să vadă materializarea proiectului BMW i8 M, anulat de bavarezi practic din startul lansării modelului pe piață.

Vor fi oare băieții de la Manhart cei care ne vor bucura privirile cu un astfel de BMW i8? Încă nu știm, deoarece compania germană ține în secret detaliile tehnice ale proiectului BMW i8 pe care îl vor prezenta în cadrul expoziției de tuning Essen, de la sfârșitul lunii noiembrie.

Până atunci, vedeți cum arată la exterior automobilul, cu o gardă la sol foarte mică, cu elemente vopsite în galben și jante gigantice care îl fac pe i8 să arate și mai agresiv. Așteptăm detaliile tehnice și sperăm că germanii ne-au pregătit ceva deosebit.

BMWi8-M-2


  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Top