TEST DRIVE: SsangYong Korando facelift

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

SsangYong a venit de puțin timp în Moldova unde majoritatea oamenilor cred că este o marcă de origine chineză. Ne este foarte interesant de unde se trage această părere din moment ce SsangYong este o companie care și-a început activitatea în Coreea de Sud prin anii 50 ai secolului trecut construind mașini cu destinație specială inclusiv pentru armata americană. Aici puteți vedea noul Korando facelift, un model lansat în anul 2010 care este un concurent direct pentru Mitsubishi ASX, Hyundai Tucson sau Suzuki SX4 S-cross. Haideți să vedem cu ce ne va impresiona!

IMG_5629

Prima impresie pe care am avut-o atunci când am văzut un Korando pe viu este designul care, straniu, nu are alură asitică, ci pare a fi pus pe hârtie undeva în Europa. Adevărul este că acest model este desenat de britanicul Ken Greenley care i-a oferit acestei mașini o înfățișare atrăgătoare.

Iar acest lucru este foarte important pe o piață mică, dar alintată ca Moldova, unde oferta în materie de mașini noi bate cererea, iar concurența este foarte acerbă.

SsangYong Korando are un ampatament mai mare ca la Hyundai Tucson și Kia Sportaage, iar acest lucru oferă șansa de a acomoda și mai confortabil pasagerii la bordul mașinii.

Odată ce am deschis ușa acestei mașini am descoperit un habitaclu modest, care nu se deosebește prin mult rafinament. Pe de altă parte simplitețea îl face plăcut și ușor în utilizare. Iar aici ne referim la butoanele amplasate pe consola centrală ce pot fi accesațe fără prea mare efort și amplasarea cărora o veți memoriza cu ușurință!

IMG_5653

SssangYong Korando poate dispune de multe dotări printre care încălzirea volanului, o dotare utilă în special în această perioadă a anului. În plus nu trebuie să uit de sistemul de climatizare, încălzirea scaunelor, cruise control sau mufa USB pentru încărcarea telefonului mobil. Prezența acestor dotări este de admirat, dar am fost uimiți să nu găsim alte opțiuni necesare.

Motorul turbo diesel este potrivit pentru Korando, însă cea care îi reduce din posibilități este cutia automată cu 6 trepte ce îl face să pară leneș. Dacă am fi optat pentru un Korando, la sigur am fi ales transmisia manuală cu 6 trepte!

Pe linie dreaptă, garda la sol de aproape 20 de centimetri se face simțită. Rafalele de vânt laterale vă vor obliga să țineți mai tare de volan, iar virajele abordate cu viteză vor scoate în evidență ruliul pronunțat! Însă pentru că SsangYong este o marcă cu o experiență bogată în construcția mașinilor de teren, nu suprafața asfaltată avea să fie cea care ne-a interesat cel mai tare!

IMG_5700

Dacă majoritatea turiștilor optează să urce pe dealurile din preajma localității Butuceni, noi am ales alte locuri, cele din preajma Trebujeniului. Doar priviți aceste coline și Răutul care curge ușor la vale! Este uimitoare zona aceasta, dar peisajele și mai frumoase abia urmau să apară.

Până atunci a trebuit să fim foarte atenți la pietrele de pe acest traseu ce erau destul de mari. Să fi fost cu un alt model din această clasă, la sigur avea să-i dăm ceva bătăi de cap protecției de la motor, însă nu și în cazul lui Korando care a trecut cu brio! Am transpirat un pic trecând pe acest traseu mai ales că în oricce moment mașina putea fi lovită de pietrele care coborau pe aceste pante, însă efortul a meritat!

Într-un final am ajuns într-o rezervație naturală. O mașină potrivită pentru aventură!

Iată că acest SsangYong Korando chiar ne-a surprins în aceste condiții de drum când eram tot mai sceptici față de acest model! S-a descurcat acolo unde nu multe mașini din segment ar fi făcut-o, iar aici toate laudele pleacă către sistemul de tracțiune integrală!

IMG_5655

SsangYong Korando este o mașină ce a impresionat prin nivelul dotărilor, designul atrăgător și spațiozitatea portbagajului. Korando se descurcă admirabil și în afara asfaltului, ceea ce trebuie să recunoaștem că ne-a surprins! În același timp, ne-am fi dorit o ținută de drum mai stabilă, dar și un preț ceva mai atractiv. Este adevărat că în ultimul caz, cursul valutar instabil este cel care a influențat enorm costul final.

Tradiţional, am calculat costurile de cumpărare, asigurare şi întreţinere a SsangYong Korando. În Moldova, acesta are un preț de pornire de la 16 000 de euro. Datorită dotărilor opţionale și echipării generoase, protagonistul test drive-ului de astăzi are un cost final de 25 500 de euro!

Dacă v-ați dori să procurați un asemenea model în rate noi vă recomandăm să apelați la MAIB Leasing.

Cu un avans de 25 la sută, la care se adaugă și comisionul de administrare de 1,5 procente, va trebui să achitați din start 6757 de euro, ca ulterior să mai plătiți câte 510 euro timp de 48 de luni. Asigurarea obligatorie o să vă coste 437 de lei pe an, iar pentru polița CASCO va trebui să vă despărțiți de încă 1070 de euro. Întreţinerea maşinii pe parcursul primilor 30 000 de kilometri poate ajunge la 4000 de lei! (1500 de lei + 2500 de lei ).

IMG_5654

IMG_5657

IMG_5662

IMG_5666

IMG_5668

IMG_5669

IMG_5671

IMG_5672

IMG_5675

IMG_5680

IMG_5684

IMG_5685

IMG_5686

IMG_5687

IMG_5698

IMG_5699

IMG_5701

IMG_5702

IMG_5703

IMG_5704

IMG_5705

IMG_5709

IMG_5710

IMG_5714

IMG_5715

IMG_5716

IMG_5718

IMG_5719

IMG_5721

IMG_5724

IMG_5730

IMG_5731

IMG_5733

IMG_5751

IMG_5957

IMG_5965

IMG_5998

IMG_6024

IMG_6046

IMG_6054

IMG_6076

IMG_6079

IMG_6080

IMG_6106

IMG_6113

IMG_6116

IMG_6121

IMG_6133

IMG_6135

IMG_6161

IMG_6175


  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Top