SECOND TEST: Toyota Avensis

  • 3
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    3
    Shares

Istoria automobilului Toyota Avensis începe în anul 1997, atunci când pe piață a fost lansată prima generație a modelului și care era succesoarea modelului Carina E.

De la bun început Avensis era oferit clienților europeni în trei versiuni de caroserie – sedan, liftback și station wagon. Însă, după ce prima generație s-a bucurat de succes, japonezii au lansat în anul 2003 și a doua generație Toyota Avensis care, datorită tehnologiilor moderne implimentate, a intrat într-o luptă directă cu modele deja consacrate ca Volkswagen Passsat, Mazda6 sau Ford Modeo.

Avensis_001

În comparație cu unii concurenți, Avensis era oferit pe piață într-un nivel bogat de dotări standard. Totuși, vorbim despre o mașină care a fost gândită pentru piața europeană și asamblată la uzina din Marea Britanie.

Prin urmare, dacă veți opta pentru un asemenea model veți primi cel puțin următoarele dotări ca ABS-ul, sistemul de stabilitate ESP disponibil pe mașinile produse începând cu anul 2004, patru airbag-uri, aer condiționat, încălzire pentru scaunele față, servodirecție, geamuri și oglinzi retrovizoare acționate electric, sistem audio și faruri anti-ceață.

Avensis_005

Dincolo de această unitate de 2.0 litri pe benzină cu injecție directă, Avensis mai este oferit cu motoarele pe benzină de 1.6 litri și 110 cai, cel de 1.8 litri și 129 de cai, sau cel de 2.4 litri preluat de pe Camry și care livrează 167 de cai putere. Cât privește motoarele pe motorină, aici veți găsi varianta de 2 litri D4-D oferită în două versiuni de putere de 116 și 126 de cai, fie cu turbo dieselul de 2.2 litri capabil de 150 sau 177 de cai putere.

Printre unitățile pe benzină varianta de 2.0 litri este cea mai optimă, pe când vă sfătuim să evitați versiunea de 1.8 litri care este și cea mai problematică pe acest model din cauza că va consuma mult ulei.

Pe partea de motoare diesel nu există probleme decât doar că întreținerea acestora ar putea deveni mai costisitoare ca la propulsoarele pe benzină.

Avensis_009

Cât privește cutiile de viteze disponibile pe Avensis, acestea pot fi cu 5 sau 6 rapoarte pentru cele cu regim manual de schimbare a treptelor și cu 4 sau 5 rapoarte pentru cele automate. Nu există pretenții în legătură cu aceste transmisii, doar că vă recomandăm să schimbați uleiul la fiecare 40 000 de kilometri pentru transmisiile manuale și la fiecare 80 000 de kilometri pentru cele automate.

Vorbind despre prețurile de cumpărare a unei Toyota Avensis rulate în Moldova, aflați că un asemenea model poate varia de la 3 500 de euro pentru exemplarele produse în anul 2003 cu o distanță parcursă de peste 230 000 de kilometri și poate ajunge până la 10 000 de euro pentru un model asamblat în anul 2009 cu 100 000 de kilometri la bord.

Avensis_007

Avensis_010

Avensis_011

Avensis_017

Avensis_018

Avensis_019

Avensis_021

Avensis_025

Avensis_026

Avensis_027

Avensis_028

Avensis_029

Avensis_030

Avensis_032

Avensis_034

Avensis_037

Avensis_038

Avensis_040


  • 3
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    3
    Shares
Top