SECOND TEST: Nissan Qashqai 2011

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Mașina despre care vom vorbi în continuare este un Nissan Qashqai cu anul de producție 2011 – varianta restilizată a modelului lansat în anul 2006, care prezintă un exterior mult mai frumos, dar și mai multe modificări la interior. Să vedem cu ce ne va impresiona această mașină.

Untitled1

Nissan Qashqai a spart gura târgului chiar din primele clipe când a fost lansat. Fiind primul model desenat la centrul european de design Nissan din Londra, acest crossover a devenit extrem de repede popular pe batrânul continent, cât și pe alte piețe.

Este adevărat că în acea perioadă clienții descopereau tot mai mult avantajele crossoverelor compacte, mașini tocmai potrivite atât pentru oraș, cât și pentru călătorii. Nissan a înțeles acest lucru din moment ce pe piață deja făceau legea modele ca Toyota RAV 4 și Honda CR-V.

Nissan a vândut peste 1,2 milioane de unități Qashqai de prima generație. Masina s-a dovedit un succes și în Moldova, unde nu va fi prea greu să găsiți piese de schimb. Acest exemplar este dotat cu motorul pe benzină de 1.6 litri ce livrează 115 cai, iar cuplul maxim de 156 de Nm este transmis doar pe puntea din față. Bineînțeles, există versiuni cu transmisie automată și tracțiune integrală.

Propulsorul de 1.6 litri ca și cel de sub capota exemplarului din imagini este cel mai mic din gama unităților pe benzină. Dacă sunteți interesat de un asemenea model și v-ați dori mai multă putere, puteți opta pentru motorul pe benzină de 2.0 litri și 141 de cai putere, care poate fi cuplat la cutia manuală sau la un variator și poate dispune de un sistem de tracțiune integrală. Indiferent de opțiunea pe care o veți face, specialiștii declară că aceste unități sunt fiabile în timp și nu sunt capricioase la calitatea combustibilului din Moldova.

Pe partea de motoare turbo diesel cea mai slabă unitate este Dci-ul de 1.5 litri, deja bine cunoscut moldovenilor de pe modelele Renault sau Dacia, pe când versiunea de top este Dci-ul de 2.0 litri ce produce 150 de cai putere și livrează 320 de Nm. Cel din urmă poate fi dotat fie cu tracțiune pe puntea din față, fie pe toate roțile, iar spre deosebire de unitatea pe benzină de 2.0 litri, acesta poate fi cuplat la o cutie automată cu 6 trepte și nu la CVT-ul care ar putea să vă dea bătăi de cap.

Este adevărat că în anul 2011, Nissan a retras propulsorul de 2.0 litri pe motorină de 150 de cai putere și l-a înlocuit cu Dci-ul de 1.6 litri ce livrează 130 de cai. Puterea a scăzut cu 20 de cai, însă cuplul maxim a rămas același.

Potrivit celor de la Nissan, unitatea de 1.6 litri accelerează la fel de repede de la 50 la 80 de kilometri la oră, însă oferă un consum de combustibil mult mai bun.

Untitled3

Calitatea asamblării este foarte înaltă, și spunem asta deoarece aflându-ne la volanul acestei mașini nu am auzit niciun sunet nedorit. De altfel, odată cu faceliftul din 2010, Nissan a îmbunătățit antifonarea, iar acest lucru se face simțit. Plasticul nu scârție nici pe drumurile din țara noastră, ceea ce ne-a plăcut la fel de mult.

Nissan Qashqai facelift se poate lăuda cu multe dotări. Exemplarul testat de noi se laudă cu un ecran color pe care sunt proiectate imeginile captate de camera video spate, dispune de plafon panoramic, sistem de climatizare pe două zone, cruise-control și multe altele.

Pe piața mașinilor second-hand un Nissan Qashqai facelift pornește de la 10 800 de euro pentru versiunea cu motor de 1.5 litri Dci cu 175 000 de kilometri la bord și poate ajunge la 16 000 de euro pentru varianta cu motor de 2.0 litri pe benzină și un parcurs de 30 000 de kilometri.

Untitled2

Untitled


  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Top