PREMIERĂ de la Mercedes! Cum arată şi ce poate camionul 100% electric

  • 5
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    5
    Shares

Se pare că automobilele viitorului apropiat vor fi, cele mai multe, electrice. Şi se pare că şi multe dintre camioane vor fi la fel. Daimler vrea să facă parte din această revoluţie şi a prezentat un camion Mercedes-Benz sută la sută electric. 

„Până acum erau foarte puţine vehicule comerciale cu trenuri de rulare electrice. Acum există îmbunătăţiri atât de mari în privinţa costurilor, performanţelor şi timpilor de încărcare încât vedem schimbări pas cu pas”, spune Wolfgang Bernhard, şeful diviziei de camioane Daimler.

Mercedes-Benz Urban eTruck nu va putea traversa o ţară precum România de la un capăt la altul, dar va putea transporta mărfuri între Bucureşti şi Constanţa cu baterii suplimentare. Autonomia camionului, care are o capacitate maximă de 26 de tone, este de 200 de kilometri la o încărcare.  

Producţia în masă a camionului va începe după 2020. Fiind gândit pentru a opera în special în mediile urbane, modelul Mercedes-Benz mai oferă un avantaj major pe lângă emisiile zero: este silenţios. Cu toţii ştim cât zgomot poate face un camion de mari dimensiuni atunci când circulă pe o stradă dintr-un oraş. 

https://youtu.be/a2XW47XPs3E

Şi Tesla, compania condusă de Elon Musk, lucrează la un camion, pe care îl va prezenta la începutul anului viitor.  

Alt producător auto consacrat care a început să testeze camioane electrice este Scania, însă suedezii folosesc cabluri aeriene pentru alimentare, după un model de funcţionare asemănător cu troleibuzele.

Sursa: go4it


  • 5
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    5
    Shares

Comments are closed.

Top