AeroMobil 3.0: Mașina zburătoare care va putea fi condusă din 2017 (VIDEO)

  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

CULMEA NESIMŢIRII! Cum circulă un şofer tupeist în Capitală (VIDEO)

Mașinile zburătoare apar într-o sumedenie de romane și filme SF. S-ar părea că în 2017 le vom vedea în realitate, circulând pe drumurile publice și zburând deasupra noastră, mulțumită companiei AeroMobil.

Slovacii de la AeroMobil au ajuns deja la un prototip funcțional, numit AeroMobil 3.0, și susțin că sunt gata să-și pună mașina zburătoare în vânzare începând cu anul 2017.

Cu un design futurist, AeroMobil pare a fi mai mult un avion care poate fi și condus. Se lucrează la el încă din anii ’90, iar diferențele între primul prototip și cel actual sunt enorme, atât din punct de vedere funcțional cât și al designului.

AeroMobil 3.0 incorporează tehnologii pe care le vom putea vedea și pe modelul care va ajunge pe piață. Vorbim despre un vehicul foarte ușor, construit dintr-un material special, și dotat cu pilot automat, dar și cu un sistem de parașutare în caz de situații de urgență. Mai mult, AeroMobil are aripile construite în așa fel încât să permită decolarea într-un timp foarte scurt, iar suspensiile sunt proiectate în așa fel încât vehiculul să poată ateriza și pe teren ușor accidentat.

AeroMobil 3.0 atinge 160 km/h la sol și 200 km/h în aer și ar putea scurt considerabil timpul petrecut între serviciu și casă sau, de ce nu, în drum spre o destinație de vacanță.

Totuși, nu oricine va putea conduce această mașină. Cei care o vor cumpăra vor avea nevoie de un atestat de pilot, dar și de un permis de conducere special.

Noi sperăm ca lansarea Aeromobil 3.0 să fie un succes și ca startup-ul slovac să dea startul unui trend. Deja facem trecerea către mașini autonome și taxiuri fără șofer, așa că nu ar strica un serviciu de taximetrie bazat pe mașini zburătoare fără pilot.

FAŢĂ, SPATE sau INTEGRALĂ. Cele trei tracţiuni, explicate pe circuit (VIDEO)

Sursa: Playtech


  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  
  •  
    1
    Share
Top