TOKYO 2015: Nissan păşeşte în viitor cu un concept plin de inovaţii (FOTO/VIDEO)

  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

Nissan a prezentat la Salonul Auto de la Tokyo un hatchback conceptual pe care l-au numit IDS. Prototipul ar putea sta la baza noii generaţii Leaf. Maşina are un volan care se ascunde şi sistem autopilot, pe lângă scaune pentru patru pasageri care îşi schimbă direcţia în dependenţă de regimul ales.

Caroseria prototipului a fost făcută integral din carbon. Roţile, cu anvelope late de 175 mm, au fost amplasate de ingineri cât de se poate de aproape de barele de protecţie, astfel mărindu-se spaţiul în habitaclu. Înălţimea automobilului este egală cu 1.380 mm.

Planşa de bord este de fapt un mare ecran tactil ce are o formă dreptunghiulară.

Atunci când autopilotul este activat, volanul se ascunde în mod automat şi „intră” în planşa de bord, iar în locul acestuia apare un alt ecran tactil. Scaunele din faţă se întorc unul către celălalt, iar astfel şoferul poate interacţiona mult mai comod cu ceilalţi pasageri.

Automobilul este dotat cu numeroşi asistenţi electronici printre care: sistem de parcare automată care paote fi controlat printr-un smartphone, camere de supraveghere, sistem de navigare, sistem de monitorizare a traficului, sistem anticoliziune, sistem de preîntâmpinare a intenţiilor pietonilor etc.

Cât priveşte cea din urmă funcţie enumerată, atunci când un pieton se pregăteşte pentru a trece strada, senzorii instalaţi pe IDS vor sesiza faptul, şi va transmite un semnal atât şoferului cât şi pietonului printr-o notificare cu lumini LED.

Detalii despre tipul propulsorului nu au fost oferite. Nissan a spus doar că volumul acumulatorului constituie 60 de kWh.

Noua generaţie Nissan Leaf ar putea debuta în anul 2017.


  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  
  •  
    1
    Share
Top