Supercarul italian, LaFerrari are pagina personala pe internet!

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Cel mai nou supercar din Maranello, LaFerrari, este disponibil acum pentru vizitatorii online! Constructorul italian a dedicat o pagină web, creaturii sale, care a fost anunţată în producţie limitată de numai 499 de unităţi!

_MG_1481

Hypercarul, prezentat în premieră mondială la Salonul Auto de la Geneva, la cinci martie, s-a bucurat de un succes răsunător, înregistrând peste 1000 de comenzi, dar, nu toţi cei dornici vor putea pune mâna pe succesorul lui Enzo,. După cum spuneam, LaFerrari va fi produs în serie limitată, iar câţiva dintre ai cei potenţiali clienţi vor fi selectaţi pentru a deveni proprietarii noului model.

_MG_1485

Performanţele de care dă dovadă noul sportcar, sunt de-a dreptul impresionante. Astfel, propulsorul natural aspirat, de 6.2 litri, dezvoltă 800 de cai putere şi un cuplu motor de 700Nm. Acesta este „ajutat” de un motor electric care livrează adiţional 163 de cai putere şi 270 de Nm. Atfel, acceleraţia de la 0 la 100km/h este sub pragul celor trei secunde! Costul supercarului porneşte de la 1.2 milioane de euro!

_MG_1486


  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Top