PARIS 2016: Mărcile care renunţă la cel mai mare salon auto din Europa

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

ACCIDENT TRAGIC! Cum arată un Hummer lovit frontal de un KamAZ

Cu o săptămână înainte de a-şi deschide porţile, Salonul Auto de la Paris rămâne fără mai multe branduri importante. Este pentru prima dată după criza economică mondială când un număr atât de mare de producători nu sunt prezenți la cel mai mare salon auto din Europa.

Grupul Volkswagen, care deţine Lamborghini şi Bentley, a decis să le anuleze participarea pentru a reduce cheltuielile, având în vedere că un stand costă câteva milioane de euro. Compania germană trebuie să economisească bani, în condiţiile în care are de plătit amenzi uriaşe din cauza scandalului Dieselgate.

Pe lângă Volkswagen, nume importante din industria auto boicotează Salonul Auto de la Paris din rațiuni economice. Unii constructori susțin că saloanele nu mai sunt importante pentru ei, iar alții pun absența pe seama reducerii costurilor.

Anul acesta, Salonul Auto de la Paris, cel mai mare și mai important eveniment de profil din Europa, programat să își deschidă porțile la finalul lunii septembrie, nu va include pe listele de prezență branduri cu renume ca Ford, Volvo, Rolls Royce, Aston Martin.

Analiștii din industrie susțin punctul de vedere al constructorilor, care sunt nevoiți să cheltuie milioane de euro pentru a lua parte la un asemenea eveniment,sume care nu pot fi justificate nici măcar prin vizibilitatea obținută de brand.

Absența Volvo nu ar trebui să fie o surpriză pentru nimeni, având în vedere că brandul suedez a comunicat încă de anul trecut că preferă să investească banii folosiți la un salon auto în campanii de promovare a brandului în mediul online și chiar în comercializarea vehiculelor sale prin aceste platforme.

La rândul său, Ford, susține că programarea salonului nu corespunde cu propriulcalendar de lansare a modelelor.

Nici Rolls Royce nu se mai înghesuie la Paris. Marca a preferat mai multe evenimente dedicate și locurile unde se învârt potențiali clienți, cum ar fi prezentări de modă sau evenimente mondene.

De asemenea, britanicii au investit mai mult în sesiuni de test pentru presă și pentru oamenii influenți în mediul online.

ACCIDENT SPECTACULOS! Un șofer a căzut cu TIR-ul de pe pod (VIDEO)

Sursa: Digi24


  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Top