MOFT ILEGAL! Încălcarea pentru care au fost amendaţi 600 de şoferi

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Traşi pe dreapta! Cum s-au descurcat şoferii în prima zi cu amenzi majorate

PERICOL PE DRUM! Şoferii de care trebuie să te fereşti în traficul din Moldova

Încalcă conştient legea de dragul confortului. Vorbim despre şoferii care continuă să-şi umbrească parbrizul şi geamurile portierelor din faţă ale maşinilor chiar şi cu riscul de a fi amendaţi. Doar într-o săptămână, în cadrul operaţiunii „Umbriş”, peste 600 de automobilişti s-au ales cu amenzi. Acţiunea s-a desfăşurat la începutul lunii martie, cu două săptămâni înainte de majorarea unităţii convenţionale. O dată cu înăsprirea sancţiunilor, oamenii legii speră că şoferii vor renunţa la geamurile fumurii. 

Dacă am fi fost însoţiţi de un echipaj al poliţiei de patrulare, cel puţin 10 conducători auto s-ar fi putut alege cu amenzi de minim 600 de lei pentru parbrize şi geamuri fumurii. Cu alte cuvinte, oamenii legii ar fi putut completa bugetul de stat cu cel puţin 6.000 de lei.

Se pare însă, că amenzile sunt mult prea mici pentru unii şoferi care nu sunt gata să renunţe la capricii:

„Pe vreme însorită geamurile fumurii apără de razele ultraviolete”.

„Salonul devine mai confortabil, iar automobilul pare mai frumos”.

„Eu mă simt foarte bine. Pot vedea clar prin ambele geamuri, iar pentru spate, am două oglinzi”.

Medicii oftalmologi sunt însă de părerea că parbrizul şi geamurile fumurii ale portierelor din faţă diminuează câmpul vizual al conducătorilor auto.

„Dacă aceste geamuri ar avea protecţie UV, sau ar avea cumva să stopeze, să facă nişte antireflexe pentru farurile mai stridente, atunci cumva şoferii ar avea mici avantaje chiar dacă acestea le-ar tăia din acuitatea vizuală sau să le scadă un pic din câmpul vizual”, a declarat Stela Babără, medic oftalmolog.

Legea nu prevede sancţiuni pentru administratorii atelierelor care instalează folii umbrite. În unele centre specializate, preţul unor asemenea lucrări se ridică chiar şi până la câteva mii de lei.

„Aplicarea foliilor pe geamurile din faţă este solicitată în jur de 20-30 de automobile. Nu e recomandabil însă să o facem, doar că la solicitarea clienţilor noi putem să oferim. Sub propria răspundere, clientul îşi asumă responsabilitatea”, a precizat Alexandru Statnii, administrator autoservice.

Şoferii care circulă cu parbrizul şi geamurile din faţă fumurii, riscă amenzi de la 600 la 1.200 de lei cu aplicarea a trei puncte de penalizare.

„Inspectoratul naţional de patrulare mizează că o dată cu înăsprirea sancţiunilor va scădea şi numărul vehiculelor exploatate cu geamurile umbrite”, a explicat Gheorghe Marian, inspector de patrulare.

Interdicţia privind geamurile umbrite a intrat în vigoare în anul 2009, atunci când a fost adoptat noul Regulament al circulaţiei rutiere.

TOȚI ȘOFERII TREBUIE SĂ ȘTIE! Ce se întâmplă din 16 martie 2017

ATRAG TOATĂ ATENŢIA! Cele mai tari numere de înmatriculare din Moldova

Sursa: Publika.md


  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

One thought on “MOFT ILEGAL! Încălcarea pentru care au fost amendaţi 600 de şoferi

Comments are closed.

Top