Mașină oprită pe traseul Bender-Chișinău. Cine era în automobil

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

AMENZI de până la 25.000 DE LEI! Cum au reacţionat şoferii (VIDEO)

Maşină cu numere diplomatice, parcată aiurea. CUI ÎI APARȚINE

Tiraspolul învinuiește autoritățile de la Chișinău de provocări. Într-un comunicat de presă al aşa-numitului minister de externe din stânga Nistrului se spune că automobilul în care se deplasa pretinsul vicepreședinte al Sovietului Suprem din Transnistria, Galina Antiufeeva, a fost oprit şi verificat timp de două ore de către poliţiştii din raionul Anenii Noi. Incidentul a avut loc, sâmbătă, pe traseul Bender – Chișinău.

În comunicat se mai spune că mașina urma să fie escortată la Inspectoratul din Anenii Noi, iar pentru a depăși neînțelegerile a fost nevoie de implicarea reprezentantului politic al Tiraspolului. Galina Antiufeeva se îndrepta spre Aeroport, de unde urma să plece la Moscova. Autoritățile nerecunoscute din stânga Nistrului consideră că aceste acțiuni au avut drept scop de a o împiedica să ajungă în Rusia.

De cealaltă parte, reprezentanții Inspectoratului General al Poliției spun că de fapt este vorba de un control de rutină, care ar fi durat mai puțin, dacă persoanele care se aflau în mașină ar fi conlucrat cu poliţia.

„Automobilul nu era cu numerele autorităților RM. Persoanele care se aflau în acest automobil au refuzat să prezinte actele preventive, nu vroiau să iasă din automobil, de asta s-a întins puțin procedura de verificare a acestui automobil. Noi am fost nevoiți să accesăm bazele de date, de asta și a durat procedura. S-a stabilit că automobilul este înregistrat fără încălcări și atunci li s-a permis să plece”, a declarat șeful Inspectoratului General al Poliţiei, Alexandru Pînzari.

(FOTO) AMENDĂ de 46.000 DE LEI! Ce ascundea un şofer în rezervorul maşinii

VITEZOMAN în Capitală! A provocat un dezastru pe contrasens (VIDEO)

Sursa: Publika.md


  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

2 thoughts on “Mașină oprită pe traseul Bender-Chișinău. Cine era în automobil

Comments are closed.

Top