Luca di Montezemolo pleaca de pe postul de presedinte al companiei Ferrari

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Departamentul italian al agenției de știri Reuters anunță că Luca Cordero di Montezemolo va părăsi postul de președinte al companiei Ferrari pe 13 octombrie anul curent, fiind înlocuit de CEO-ul grupului Fiat Chrysler, Sergio Marchionne.

parasește Ferrari

Plecarea lui Montezemolo, în vârstă de 67 de ani, de pe postul de leader al mărcii Ferrari, a fost mediatizat pe larg în ultimul timp din din motiv că Luca di Montezemolo şi-a dorit mereu ca Ferrari să fie un brand autonom, dedicat exclusivităţii, în timp ce Sergio Marchionne îşi doreşte ca Ferrari să fie integrat complet în conglomeratul Fiat-Chrysler.

Marchionne vrea să integreze mai bine compania Ferrari în interiorul Fiat, fiind condus de dorinţa de a duce imaginea grupului tot mai aproape de cea a unui „conglomerat premium”, pe măsura companiilor Volkswagen şi BMW. O astfel de măsură ar ştirbi exclusivitatea brandului italian, evidențiată în prezent de politica lui Montezemolo care prevede în special limitarea vânzărilor anuale la numai 7 000 de maşini.

Scandalul a luat naștere în urmă cu o săptămână, când Sergio Marchionne a criticat activitatea Scuderiei Ferrari în Formula 1 şi a declarat că lipsa performanţelor este inacceptabilă, iar câştigarea unor curse nu este negociabilă.

În 1991, Luca di Montezemolo era numit de Giovanni Agnelli la cârma companiei Ferrari (fiind președinte al companiei timp de 23 de ani), un brand aflat în derivă după moartea fondatorului Enzo Ferrari, iar în prezent Ferrari este unul dintre cele mai apreciate și cele mai dorite branduri auto.

Printre meritele lui di Montezemolo se află și cele 8 titluri obținute de Scuderia Ferrari în Formula 1, șapte fiind realizări ale lui M. Schumacher și unul (ultimul) al lui Kimi Raikkonen. De asemenea, sub conducerea maestrului Luca di Montezemolo, Ferrari a lansat unele dintre cele mai de succes modele din istoria sa, cum ar fi 458 Italia, FF, F12 Berlinetta și LaFerrari.

Există zvonuri precum că Luca di Montezemolo a fost invitat de compania aeriană Allitalia pentru a fi angajat pe postul de director.


  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Top