La Chișinău s-a deschis academie pentru iubitorii de viteză

  • 40
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    40
    Shares


Viteză, adrenalină şi zgomot de motoare. Zeci de amatori de senzaţii tari au participat la curse de maşini, organizate cu ocazia deschiderii Academiei de Karting, în faţa unui centru comercial din Capitală. Cei mai mulţi dintre piloţi au fost copii, care spun că s-au îndrăgostit din prima de acest gen de sport.

În carturi poate urca orice doritor, care are o înălţime mai mare de un metru şi 30 de cm. Copiii care au urcat pentru prima dată la volan s-au simţit asemenea piloţilor de la Formula 1.

Printre participanţii la curse au fost şi fete. Deşi are doar nouă ani, Irina Tcacenco nu s-a lăsat mai prejos decât băieţii.

„Cartingul m-a ajutat foarte mult. Deja pot conduce un pic maşina tatălui meu”, a declarat Arina Tcacenco.

În timp ce picii se distrau, părinţii şi bunicii îi urmăreau plini de emoţii.

Cursele au fost monitorizate de instructori profesionişti, care spun că acest sport necesită multă dedicaţie.

„Să investească mult timp, să iubească adrenalina şi să fie foarte, foarte atent şi să nu-i fie frică de viteză”, a declarat instructorul Dorin Şoltoianu.

Organizatorii asigură că participanţii sunt în siguranţă atunci când sunt pe pistă.

„Instructorul are o telecomandă şi în cazul în care vede că pilotul depăşeşte viteza, poate reduce viteza”, a spus organizatoarea Victoria Nani.

Cursa durează şapte minute. În timpul săptămânii plăcerea costă 99 de lei, iar în weekend şi de sărbători preţul creşte cu 41 de lei.

Academia de Karting va fi deschisă zilnic de la ora 10:00, până la ora 20:00, până în luna noiembrie.
sursă: Publika.md


  • 40
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    40
    Shares
Top