Hyundai i30 Turbo – una dintre cele mai importante noutati coreene ale anului

  • 3
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    3
    Shares

Pentru a corespunde cerințelor doritorilor de a conduce un hatchback cu ceva mai multă putere de 150 de cai, reprezentanții companiei Hyundai au decis să se aventureze în lumea hot-hatch-urilor cu nu prea mulți cai putere, construind versiunea Turbo a modelului i30.

Hyundai i30 Turbo

Mașina este disponibilă în ambele tipuri de caroserie, hatchback cu 3 și cu 5 uși, având sub capotă un motor turbo pe benzină, de 1.6, care produce 186 de cai putere. Nu tocmai mult, însă pentru cei care doresc senzații mai tari, există fratele de la Kia, modelul Cee’d GT (cu 5 uși) şi Procee’d GT (cu 3 uși), în cazul căruia același motor produce 204 cai putere. Diferența respectivă are la baza sa politicile companiilor – Kia este marca mai sportivă, iar Hyundai oferă automobile ceva mai liniștite, pentru cei care au nevoie de mai mult confort.

În același timp, noul Hyundai i30 păstrează nivelul cuplului maxim asigurat pentru cele două variante ale compactei de performanţă de la Kia, respectiv 265 de Nm. Motorizarea este oferită în compania unei transmisii manuale cu şase trepte, care transmite puterea către roţile din faţă. Iar pentru a oferi senzații cât mai plăcute, inginerii Hyundai l-au dotat pe i30 Turbo cu o suspensie recalibrată şi o direcţie modificată, alături de un set de jante din aliaj de 18 inci şi de un sistem de frânare mai performant.

Hyundai i30 Turbo1

Versiunea Turbo a lui i30 a debutat odată cu restilizarea întregii game i30, aducând cu sine și un pachet estetic subtil, nuanțat de un set de blocuri optice bi-xenon cu lumini de zi cu LED-uri şi de un sistem de evacuare dublu, precum şi de un interior cu scaune sport cu cusături contrastante şi plafon negru. Schimbările aduse de facelift se rezumă la noua grilă frontală hexagonală, trei culori noi pentru caroserie – Jet Black, Orange Caramel şi Polar White şi noi modele de jante din aliaj.

Care sunt performanțele dinamice ale noului Hyundai i30 Turbo? Accelația de la 0 la 100 de km/h durează 8 secunde, iar viteza maximă a modelului este de 219 km/h. Lansarea publică a modelului va avea loc în Martie, la Salonul Auto de la Geneva, tot atunci urmând să fie anunțate și prețurile oficiale.

Hyundai i30 Turbo8

Hyundai i30 Turbo2

Hyundai i30 Turbo3

Hyundai i30 Turbo4

Hyundai i30 Turbo5

Hyundai i30 Turbo7

Hyundai i30 Turbo20

2015 Hyundai i30 Turbo

2015 Hyundai i30 Turbo1

2015 Hyundai i30 Turbo2

2015 Hyundai i30 Turbo3


  • 3
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    3
    Shares
Top