Atentie Soferi! Inspectoratul National de Patrulare anunta un control mai riguros al vehiculelor!

  • 17
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    17
    Shares

În urma controlului unităţilor de transport, efectuate pe parcursul anului pe întreg teritoriul ţării, angajaţii Inspectoratului Naţional de Patrulare au scos la iveală faptul că, în ultimul timp a sporit considerabil numărul vehiculelor deţinute şi exploatate, cu abateri grave de la prevederile legislaţiei în vigoare.

189041961_resize

Totodată a crescut numărul  agenţilor economici, care conştient ignoră necesitatea efectuării măsurilor obligatorii de întreţinere în stare de funcţionare a mijloacelor de transport ce le aparţin.

În scopul respectării necondiţionate a prevederilor Regulamentului cu privire la supravegherea tehnică, a Regulamentului circulaţiei rutiere și a altor acte legislative, Inspectoratul Naţional de Patrulare  va intensifica controlul asupra respectării de către conducătorii auto a acestor prevederi prin:

– depistarea şi documentarea cazurilor de exploatare a mijloacelor de transport cu defecţiuni tehnice incompatibile cu exploatarea acestora, construite sau reutilate artizanal, care nu corespund  reglementărilor tehnice şi standardelor în vigoare;
– depistarea vehiculelor echipate cu dispozitive luminoase şi sonore speciale fără autorizaţia INP;
– depistarea şi documentarea cazurilor de exploatare a mijloacelor de transport, care nu au fost supuse controlului tehnic de stat sau sunt echipate cu dispozitive şi utilaje suplimentare care  nu corespund documentelor normativ-tehnice şi direct  influenţează securitatea circulaţiei rutiere;
– interzicerea exploatării vehiculelor prin retragerea plăcilor de înmatriculare, care nu corespund Standardului Național SM 122:2002;
–  se va atrage o atenţie deosebită mijloacelor de transport, plăcile de înmatriculare a cărora sunt acoperite cu sticlă organică sau cu alte materiale.

Totodată, în cazul depistării plăcilor de înmatriculare falsificate se vor întreprinde măsuri de stabilire și sancționare a întreprinderilor care produc aceste plăci sau cei care au admis abateri de la prevederile Standardul Naţional SM 122:2002 “Plăci de înmatriculare pentru autovehicule şi remorci. Condiţii tehnice generale”.

sursa: pr.gov.md


  • 17
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    17
    Shares
Top