Triumph pregătește o motocicletă interesantă. PRIMELE FOTOGRAFII

  • 2
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    2
    Shares

Dacă versiunea finală va arăta precum cea din fotografii, bobberul Triumph va fi o motocicletă foarte interesantă și diferită față de restul clasicelor cu care ne-au obișnuit producătorii moto. 

Motocicleta este foarte aproape de versiunea finală și va fi prezentată în această toamnă, urmând să fie vândută ca model 2017, afirmă jurnaliștii MCN, cei care au pus mâna pe fotografii. E clar că motocicleta este una mai degrabă de paradă, dar look-ul extrem maschează niște soluții tehnice care să o facă mai confortabilă.

triumph bobber 3

De exemplu, privită din lateral pare un hard-tail, dar între tuburile de oțel ce formează cadrul se află un amortizor conectat la basculă. Asta se poate vedea cel mai bine din spate. Totodată, evacuările par niște custom-uri, dar țevile groase asigură un nivel de emisii rezonabil și un sunet nu prea puternic, astfel încât să se poată respecta normele Euro 4.

triumph bobber 4

Motorul pare să fie bicilindrul cu răcire mixtă aer-lichid, pe care-l regăsim pe noua familie Bonneville. Furcile sunt dotate cu burduf de protecție, “gaiters”, cum ar zice englezul, în timp ce oglinzile așezate sub ghidon punctează la capitolul impresie artistică.

Sursa: Pemotoare


  • 2
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    2
    Shares
Top