Oficial: Fernando Alonso pleaca de la Ferrari – Sebastian Vettel ii va ocupa locul

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Scuderia Ferrari F1 a anunțat pe site-ul său oficial despre rezilierea contractului cu pilotul Fernando Alonso. Imediat după acest mesaj italienii au publicat un mesaj referitor la semnarea contractului pe trei sezoane cu Sebastian Vettel. Coechipierul germanului în cadrul echipei Ferrari va fi finlandezul Kimi Raikkonen.

Sebastian Vettel - formula1ferraricom

Despre planurile ce țin de viitorul său spaniolul Fernando Alonso încă nu a anunțat nimic. Mai multe surse de încredere din domeniu spun că Fernando ar putea să devină pilotul echipei McLaren F1, însă informații oficiale despre aceasta încă nu există. Locul lui Sebastian Vettel va fi ocupat de rusul Daniil Kvyat, care va pleca de la Toro Rosso. Despre această schimbare oficialii echipei Red Bull au anunțat în luna octombrie, odată cu apariția primului mesaj despre plecarea lui Vettel la Ferrari.

Fernando Alonso a concurat pentru Scuderia Ferrari începând din sezonul 2010, însă nu a reuşit să obţină niciun titlu mondial, chiar dacă a fost aproape de o astfel de performanţă în sezoanele 2010 şi 2012. Singurele 2 titluri de campion mondial Alonso le-a obținut în 2005, 2006, când era pilot al echipei franceze Renault.

Germanul la rândul său, Sebastian Vettel, a fost pilot al echipei Red Bull timp de 6 ani, reușind să devină campion mondial de patru ori, în perioada 2010 – 2013. El a reușit să obțină 39 de victorii și 66 de locuri pe podium, numărul total de curse la care a participat fiind egal cu 138.

Așteptăm decizia finală a lui Alonso, care vrea să ajungă cât mai rapid la Mercedes F1, pentru a putea obține încă câteva titluri până la finalul carierei sale, doar că ambele locuri ale germanilor sunt ocupate de Nico Rosberg și Lewis Hamilton – piloții care au cele mai mari șanse să devină campioni mondiali în sezonul curent chiar în acest week-end, în cadrul Marelui Premiu din Abu Dhabi.


  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Top