Vezi cum s-a descurcat echipa din Moldova la Porsche Performance Drive 2013. Part II (VIDEO)

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

În cea de a treia zi de Porsche Performance Drive 2013 am pornit din Bukovel spre oraşul polonez Katowice. Aceasta a fost probabil şi cea mai dificilă zi a competiţiei. Deoarece până la amiază ne-am croit calea pe un drum complet distrus de timp şi de nepăsarea autorităţilor locale, în a doua parte a zilei a trebuit să parcurgem cei 300 de kilometri, de la frontiera cu Polonia până la oraşul Katowice, în doar 3 ore şi jumătate!

71

Deşi am rulat cu viteză foarte mare, am ajuns la Katowice cu o întârziere de 13 minute, ceea ce ne-a adus tot atâtea minute de penalizare. Ucrainenii au întârziat şi ei la finiş, luând-o pe un drum greşit. Din acest motiv, echipajul vecinilor noştri din est a fost retrogradat pe locul 3. Echipajul maghiar a fost singurul care a ajuns la timp la Katowice, urcând astfel pe prima poziţie în clasament, cu un avantaj foarte confortabil.

Înainte de a-şi continua drumul din Katowice spre Bratislava, toate echipele au trebuit să dea jos cauciucurile de off road, înlocuindu-le cu anvelope obişnuite. Echipa Moldovei s-a descurcat admirabil la această probă şi a scăpat fără puncte de penalizare.

35

După o noapte de discuţii urmate de un somn reconfortant, a venit şi cea de a patra zi, când am avut de parcurs o distanţă de 416 km, până la circuitul Slovakiaring, din preajma capitalei slovace Bratislava. Înainte de a da startul, organizatorii ne-au avertizat să nu deviem de la traseul stabilit, altfel vom fi penalizaţi cu 15 minute. Am respectat cu toţii această regulă, dar nu şi maghiarii, care şi-au permis să o încalce, ba chiar de două ori. Fapt inexplicabil, dar organizatorii nu au sancţionat echipajul cu numărul 7, în ciuda dovezilor aduse de mai multe echipaje participante.

Odată ajunşi pe circuitul Slovakiaring, ne aştepta ultima etapă a competiţiei, care presupunea parcurgerea unui traseu special amenajat, contra cronometru! Ca să nu piardă poziţia a doua, echipa noastră a trebuit să fie foarte atentă şi mai rapidă decât ucrainenii. Am reuşit şi una şi alta, iar astfel al doilea loc pe podium ne-a fost asigurat!

Înainte să anunţe rezultatele finale, organizatorii ne-au făcut o surpriză şi anume un hot lap în noul Porsche 911 GT3 Cup, o maşină de curse pusă în mişcare de boxerul de 3.8 litri şi 460 de cai putere. Experienţa a fost una memorabilă, mai ales că la volanul maşinilor erau unii dintre cei mai buni piloţi ai companiei Porsche.

70

După ce am făcut şi acest hot lap, a venit momentul să aflăm rezultatele finale ale competiţiei! Ungaria a obţinut prima poziţie, cu 27 de minute de penalizare, fiind urmată de Moldova, cu 48 de minute, urmată la rândul ei de Ucraina, cu 50 de minute de penalizare. Dacă vă întrebaţi care a fost consumul mixt, înregistrat de echipa noastră, aflaţi că acesta a fost de 9,97 litri la 100 de kilometri parcurşi. Luând în consideraţie că echipajul din Moldova a participat la această competiţie pentru întâia dată, rezultatul obţinut poate fi considerat chiar foarte bun!

Acasă eram aşteptaţi de importatorul oficial Porsche în Moldova, care nu numai că ne-a premiat pentru rezultatul obţinut, dar a organizat imediat şi un test drive pentru clienţii, cu maşina participantă la Porsche Performance Drive 2013, modelul Cayenne S Diesel.

Acestea fiind spuse, le mulţumesc tuturor celor care ne-au susţinut. Am făcut o echipă bună şi am reprezentat cu cinste Moldova în această competiţie. Mulţumiri speciale importatorului Porsche în Moldova şi, nu în ultimul rând, echipajului din România, care ne-a ajutat de fiecare dată când am avut nevoie!

69

68

67

66

65

 

64

63

62

57

58

59

60

61

56

55

54

53

52

51

50

49

48

47

46

45

44

43

42

41

40

39

38

37

34

33

32

31

30

29

28

27

26

25

24

23

22

21

20

19

18

17

16

15

14

13

12

10

9

8

7

6

5

4

3

2

1


  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Top