PARIS 2012: Premiera de proportii la standul Dacia! Noul Logan 2!

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Cea mai bine vândută maşină din ultimii ani de pe teritoriul Republicii Moldova şi nu numai, Dacia Logan vine într-o nouă generaţia la Salonul Auto de la Paris! Modelul a fost deconspirat de către jurnaliştii francezi de la Automobile-Magazine, care astăzi au publicat primele imagini cu noul model, poze care fac parte din setul oficial care urmează să fie făcut public la 27 Septembrie!

Exteriorul noului Logan demonstrează un stil modern, calm şi chiar elegant. Unele elemente au fost preluate de pe Duster şi Lodgy, în timp ce altele, cum ar fi blocurile optice faţă, grila şi stopurile sunt identice cu cele de pe noul Sandero! Într-un final, toate la un loc îl fac pe noul Logan, destul de atractiv! Cel puţin în poze

Ca să obţină un preţ cât mai redus, Dacia a montat pe noul Logan planşa lui Lodgy împreună cu sistemul Media Nav care reprezintă un ecran tactil color cu ajutorul căruia poate fi accesat radioul, navigaţia sau telefonul conectat cu ajutorul Bluetooth-ului. Partea proastă este că pe Lodgy acest ecran este oferit opţional contra unui cost de aproximativ 300 Euro.

Însă marea noutate ţine de gama propulsoarelor. După câte se pare, noul Logan va putea fi comandat cu un motor turbo aspirat cu trei cilindri şi o capacitate de 0.9 litri care a debutat pe noul Twingo şi Clio! Împreună cu sistemul start stop, unitatea se poate lăuda cu un consum de combustibil de 4.5 litri la 100 de kilometri parcurşi!

Destul de interesant noul Logan, însă mai multe detalii vă promitem săptămâna viitoare când vom vedea pe viu la Paris noua Dacia Logan 2!

[monoslideshow id=336]


  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Top