Paris 2012: Jaguar F Type se prezinta „demachiat”

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Britanicii au pierdut controlul asupra unei poze, în care este imortalizat modelul F-Type în varianta decapotabilă, urmând ca pentru anul 2014 să fie lansată şi versiunea coupe. 

Pînă la ora actuală, F-Type a putut fi văzut doar colantat cu un camuflaj subtil, astăzi, în imaginea care v-o prezentăm, sportivele sunt dispuse în toată splendoarea de care pot da dovadă englezii.

Designerii implicaţi în acest proiect, aveau de readus la viaţă formele predecesorilor săi, din care urmau să se inspire, cum ar fi C-Type, D-Type şi E-Type. Cea mai notabilă trăsătură, comună cu „buneii”, în arhitectura noului F-Type, este linia portabagajului, care plonjează de pe forma arcelor spate.

Estetic vorbind, profilul noului Jaguar F-Type are foarte puţine tangenţe cu primele maşini sport, care au scris istoria la anii respectivi de producţie. Grila faţă are o formă cu patru colţuri, în detrimentul uneia ovale iar blocurile optice au primit mult iubita fâşie cu LED. Construită pe platforma scurtată a lui XKR, noua felină promite să fie mai agilă şi mai dinamică, cu acest model britanicii doresc să resusciteze segmentul automobilelor sport din gama Jaguar.

Jaguar F-Type va debuta în vânzări echipat cu trei tipuri de motoare, două din ele prezintă un V6 de 3.0 litri supraalimentat, care produce în prima etapă 335 de cai putere şi în altă versiune 375 de cai putere. Vârful de gamă este propulsat de un V8 supraalimentat, cu o capacitate de 5.0 litri, ale cărui performanţe nu sunt dezvăluite deocamdată.

Pe fonul concurenţilor, F-Type este situat, ca poziţie şi ca preţ, între modelele Porsche Boxster şi Porsche 911, iar preţul acestuia porneşte de la 55.000 lire sterline, pentru piaţa englezilor.


  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Top