GALERIE FOTO: Cursa de 24 ore Le Mans vazuta din Porsche VIP Camp

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Cursa de 24 ore Le Mans s-a încheiat într-un mod foarte dramatic şi în acest an, Audi a pornit cu stângul după ce două echipaje au fost implicate în accidente, însă a revenit în forţă în timpul cursei, reuşind astfel să termine curs pe primele două locuri. Însă marea surpriză a fost Porsche, care nu doar a revenit după o pauză de 16 ani, dar care a reuşit să conducă plutonul timp de mai multe ore până când Mark Webber nu s-a văzut nevoit să abandoneze din cauza probelemelor la motor.

photo 5

Au fost foarte mulţi suporteri Porsche pe circuitul de la Le Mans, însă cei mai înflăcăraţi dintre ei aveau să se afle în Porsche VIP Camp care se afla în preajma ultimului viraj. Anume aici, compania germană i-a invitat pe importatorii care înregistrează cele mai bune rezultate în ultimii ani, printre ei şi colegii noştri din Moldova, dar şi pe cei mai importanţi clienţi Porsche din întreaga lume! Atmosfera a fost foarte tensionată în Porsche VIP Camp de la Le Mans, însă doar aici invitaţii au avut ocazia să cunoască mai îndeaproape monopostul 919 Hybrid cât şi pe piloţii din clasa LMP 1 care îşi făceau apariţia odată la câteva ore pentru aşi împărtăşi experienţele de pe traseu, dar şi pentru a da detalii despre atmosfera din echipă!

photo 5

Pentru a afla cum s-a văzut cursa de 24 de ore din Porsche VIP Camp vă invităm să vedeţi galeria foto de mai jos:

photo 2

photo 3

photo 1

photo 4

photo 5

photo 1

photo 2

photo 4

photo 3

photo 4

photo 6 (1)

photo 6 (2)

photo 6 (3)

photo 6 (4)

photo 6 (5)

photo 1

photo 4

photo 5

photo 3

photo 2

photo 1

photo 3

photo 4

Vă reamintim că colegii noştri de la Porsche Moldova, ne-au ţinut la curent şi cu traseul pe care l-au avut de parcurs până la Le Mans la volanul unui Macan S, o maşină care ascunde sub capotă un V6 pe benzină ce produce 340 de cai putere! În total, colegii noştri au avut de parcurs o distanţă de aproximativ 6.000 de kilometri!

photo 3

photo 2

photo 1

foto credit
Maria Safronenko – Porsche Moldova


  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Top