APARIŢIE UIMITOARE! Lexus prezintă un supercar hibrid spectaculos

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

După ce a lansat LC500, un model care arăta ca un concept, Lexus recidivează. De această dată cu LC500h, versiunea hibridă a supercarului.

După ce am văzut în ianuarie noul Lexus LC500 în cadrul Salonului Auto de la Detroit și am crezut că e doar un concept, Lexus continuă să ne uimească. Nu numai că va aduce supercarul LC500 și la Salonul Auto de la Geneva, dar va prezenta și o versiune hibrid a acestuia.

Botezat cum altfel decât Lexus LC500h, modelul preia toate elementele estetice ale fratelui său convențional, dar plusează cu o culoare de caroserie nouă, un albastru tradițional pentru modelele hibride ale japonezilor.

Inspirat de conceptul Lexus LF-LC, prezentat în anul 2012, și noul LC500h păstrează de la acesta câteva elemente de design imprtante. Grila impresionantă a rămas, blocurile optice angulare au fost păstrate și au acum lumini LED, posteriorul are o linie plonjată, iar stopurile sunt incredibil de subțiri. Acestea din urmă au tot lumini LED și, pe timp de noapte, crează imaginea literei ”L”. Designul este completat de un eleron activ și de jante de 20 sau 21 de inch, din aliaj.

Construit pe aceeași platformă nouă, cu propulsie spate și suspensie de aluminiu, noul LC500h este încă învăluit în mister când vine vorba despre date tehnice. Lexus nu a furnizat detalii despre ansamblul hibrid ascuns sub caroseria futuristă. Putem intui însă că motorul convențional este același cu cel al modelului LC500.

Adică un propulsor V8 de 5.0 litri, regăsit și pe versiunile de performanță RC F și GS F. Unitatea generează 467 de cai putere și un cuplu motor de 527 Nm. Nu știm încă dacă V8-ul pe benzină va fi domolit sau dacă va folosi aceeași transmisie automată cu 10 rapoarte, însă el va fi asistat de un agregat electric.

Ca și LC500, noul LC500h va folosi un instrumentar de bord digital și va marca debutul unui nou sistem multimedia. Este doar o demonstrație a valului tehnologic pe care îl presupune noua direcție Lexus. Noile LC500 și LC500h vor intra în producție.

Sursa: Automarket


  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Top