GENEVA 2015: Italdesign Giugiaro GEA – un coupe magnific cu propulsie electrica de 775 de cai putere

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Atelierul de design Italdesign Giugiaro, subsidiar al concernului Volkswagen, fiind condus de Wolfgang Egger, fostul designer Audi, a creat pentru Geneva 2015 un concept electric, semnificativ mai mare decât un A8 de generaţie actuală. Grație faptului că are patru motoare, conceptul beneficiază de 775 de cai putere și poate atinge 250 de km/h.

Italdesign Giugiaro GEA

O altă companie prezentă anual la Geneva este Italdesign Giugiaro. De această dată compania italiană condusă de germanii de la VW Group au creat conceptul limuzină GEA. El are o caroserie de 5430 milimetri lungime, un ampatament de 3330 de milimetri şi o lăţime de 1980 de milimetri. Acest lucru înseamnă că avem în față o mașină mai lungă decât Audi A8 în versiunea long!

La construcția caroseriei s-a folosit materiale ușoare ca fibra de carbon, ceea ce le-a permis inginerilor să obțină un concept cu o masă de aproxmativ 2000 de kilograme. Cei de la Italdesign Giugiaro consideră acest rezultat foarte bun deoarece cele patru motoare electrice sunt alimentate de un set de acumulatori ce au o masă considerabilă, iar dimensiunile caroseriei se apropie de cele ale vehiculelor convenționale cu peste 2,5 tone.

giugiaro_gea_4

Un alt element ieșit din comun sunt jantele din aliaj cu diametrul de 26 de inci şi tocmai 60 de spiţe. Blocurile optice folosesc tehnologie LED şi Laser de la Audi, iar caroseria este lipsită de montanții centrali și au portiere ce se deschid larg (cele din spate – în contrasens) pentru a facilita accesul la interior. Aici se ascunde habitaclul futurist ce permite rotirea scaunului pasagerului şi transformarea acestuia într-un pat în compania scaunului pereche de la bancheta spate.

Toate sistemele vehiculului pot fi gestionate print intermediul unui ecran tactil cu diagonala de 12 inci, iar bordul prezintă animaţii 3D holografice. Și dacă tot vorbim despre un concept al viitorului, oficialii ne spun că GEA este un vehicul autonom 100 de procente, conducerea căruia poate fi preluată de șofer doar în anumite situații. Priviți mai jos galeria de imagini cu noul concept Giugiaro și spuneți-ne cât de mult ați vrea să vedeți în viitor ceva similar și pe drumurile publice din toată lumea.

giugiaro_gea_8

Giugiaro GEA '03.2015 designed by ItalDesign

giugiaro_gea_2

giugiaro_gea_3

giugiaro_gea_5

giugiaro_gea_6

giugiaro_gea_7

giugiaro_gea_10

giugiaro_gea_9


  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Top