Supercarul de 3.6 milioane de euro, Lamborghini Veneno va fi prezentat la Geneva!

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

În timp ce Ferrari şi McLaren sunt antrenaţi în cursa pentru cei mai mulţi cai putere şi cele mai multe imagini teaser cu elemente dezgolite, italienii de la Lamborghini, au „scăpat” câteva poze, cu numai o zi, înaintea prezentării oficiale, a celui mai nou model aniversar!

Anunţat a fi cel mai rapid supercar din istoria constructorului din Sant’Agata Bolognese, noul model, intitulat Veneno, a fost produs în numai trei exemplare! Deşi preţul de 3.6 milioane de euro nu îl face unul dintre cele mai accesibile automobile sport, toate trei unităţi au fost deja vândute.

Paltforma tehnică a lui Veneno, este comună cu cea a modelului Aventador, de unde a fost preluat şi propulsorul de 6.5 litri care produce acum 740 de cai putere (700 în stock). În continuare, transmisia robotizată cu şapte trepte, ISR, are grijă ca supercarul să atingă viteza maximă de 354 km/h!

Ce ţine de aspectul exterior, deocamdată nu putem confirma dacă modelul ilustrat în revistă, corespunde cu versiunea de producţie, însă, cu siguranţă se poate spune, că extravaganţa nu a lipsit nici de această dată, din arsenalul designerilor Lamborghini.

 


  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Top