Microbuz din Moldova, răsturnat în România: SUNT ŞASE VICTIME (FOTO)

  • 604
  •  
  • 6
  •  
  •  
  •  
    610
    Shares

Clipe de groază pentru pasagerii unui microbuz. Autovehiculul de transport s-a izbit violent într-un podeț, după ce șoferul a evitat coliziunea cu un autotren care se afla în față, pe același sens de mers, și care frânase brusc.

Evenimentul rutier s-a petrecut la ora 18, pe drumul național DN2, în localitatea Roșiri, din comuna Forăști. Mașina circula pe direcția Vadu Moldovei – Oniceni.

În mașină se aflau 10 pasageri din Republica Moldova care se îndreptau spre Iași. Microbuzul transporta și o platformă cu automobil.

În urma incidentului au rezultat șase victime. Una dintre acestea este încarcerată. Șoferul, tot din Republica Moldova, are multiple leziuni, dar nu este în stare gravă.

Victimele au fracturi multiple, la nivelul claviculei, gambei și coastelor.

La fața locului s-au deplasat trei autospeciale ale Ambulanței Fălticeni și una de la SMURD Fălticeni.

Pompierii au intervenit cu două autospeciale, una pentru descarcerare și alta pentru transport personal și victime multiple (ATPVM).

După acordarea primului ajutor, victimele au fost transportate la Spitalul Municipal Fălticeni pentru investigații.

Sursa: Cronica de Falticeni

Dacă ai fost martorul unei situaţii periculoase pe drum, expediază imaginile surprinse la adresa contact@autostrada.md, ori prin  Viber sau  Whatsapp la telefonul 060 88 11 00

  • 604
  •  
  • 6
  •  
  •  
  •  
    610
    Shares

Comments are closed.

Top