BILANȚ CUTREMURĂTOR! Câți oameni au murit în accidente rutiere în acest an

  • 5
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    5
    Shares

De la începutul anului, în țară s-au produs aproape două mii de accidente rutiere, în care au murit aproximativ 250 de oameni, alte 2.400 de persoane s-au ales cu diferite traume.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Național de Patrulare, de cele mai multe ori, accidentele se produc din cauza vitezei excesive sau a neatenției. În întreaga lume, astăzi este marcată Ziua Comemorării victimelor accidentelor rutiere.

În primele nouă luni ale anului în 540 de accidente rutiere, viteza a curmat viaţa a 100 de persoane, iar alţi 20 de oameni au fost răniți.

Următoarele cauze ale multor accidente de circulaţie sunt conducerea în stare de ebrietate sau adormitul în timpul șofatului. Din cauza alcoolului s-au produs 115 accidente, în care au murit aproximativ 30 de oameni, iar 145 s-au ales cu diferite traumatisme. Și depășirea neregulamentară a făcut victime.

În cele 30 de accidente care au avut loc, cinci persoane au decedat, iar peste 40 au fost rănite.

Multe accidente de circulaţie se produc și din cauza celor care traversează strada în locuri interzise sau din cauză că șoferii nu cedează trecerea pietonilor. În primele zece luni ale acestui an, s-au produs peste 230 de accidente cu implicarea pietonilor, care s-au soldat cu 14 morți și 240 de răniți.

Conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, în urma accidentelor rutiere, anual mor aproape 1,25 milioane de oameni, cei mai mulți sunt bărbați.

LECŢIE DURĂ ÎN TRAFIC! Răzbunarea unui şofer de TIR (VIDEO ŞOCANT)

LOVITURĂ NEAŞTEPTATĂ! Ce a păţit un şofer la un semafor din Capitală (VIDEO)

Dacă ai fost martorul unei situaţii periculoase pe drum, expediază imaginile surprinse la adresa contact@autostrada.md, ori prin  Viber sau  Whatsapp la telefonul 060 88 11 00

  • 5
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    5
    Shares

Comments are closed.

Top