VIDEO: Accident sever pe Nurburgring cu implicarea unui BMW M5 Ring Taxi!

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Deşi a străbătut aproape zilnic cei 20 de kilometri ai Nurburgring-ului, acumulând constant experienţă, BMW M5 Ring Taxi nu a putut evita un accident serios petrecut săptămâna trecută.

BMW a făcut o tradiţie din prezenţa „taxiului” său pe circuitul de la Nurburgring. În 2011, germanii actualizau maşina care se ocupă cu furnizarea senzaţiilor tari tuturor celor care vor să guste puţin din experienţa numită Nurburgring. În cadrul unei ceremonii lipsite de fast, BMW introducea M5 Ring Taxi, bazat pe actuala generaţie a modelului de performanţă.

255360l

La doi ani de la debutul său, săptămâna trecută mai exact, M5 Ring Taxi a sucombat subit într-unul dintre virajele Nurburgring-ului, semn că nimeni nu scapă fără a plăti tribut Iadului Verde. Informaţiile privind accidentul sunt puţine, însă este cert că nimeni nu a fost rănit.

Se pare că incidentul s-a produs din cauza asfaltului ud şi a neadaptării vitezei într-o curbă. Maşina s-a izbit de parapetul de protecţie şi a avariat serios partea din spate.

952253l

Sub capota lui M5 se regăseşte deja cunoscutul propulsor V8 de 4.4 litri care dezvoltă 560 de cai, favorizând un sprint de la 0 la 100 km/h în 4.4 secunde. Repriza 0-200 km/h are loc în 13 secunde, iar viteza maximă se opreşte la 305 km/h.

via AutoMarket.ro

Dacă ai fost martorul unei situaţii periculoase pe drum, expediază imaginile surprinse la adresa contact@autostrada.md, ori prin  Viber sau  Whatsapp la telefonul 060 88 11 00

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Top